MĂSURI ȘI RECOMANDĂRI PENTRU DESFĂȘURAREA COMPETIȚIEI SPORTIVE BIKEXPERT ALPINE CHALLENGE, 14 SEPTEMBRIE 2021
Persoană de contact responsabilă cu organizarea și coordonarea aplicării protocoalelor stabilite: Dan Sprinceana – Tel. 0722328702
A. La pregătirea evenimentului
1. Pentru a limita pe cât posibil numărul celor care sunt expuși unui potențial risc de infectare vor participa la organizarea și desfășurarea competițiilor doar persoanele a căror prezență este absolut necesară.
2. Organizatorul asigură echipamentul de protecție (mască, mănuși) pentru întreg personalul implicat în organizarea competiției.
3. Organizatorul asigură măsurile de igienizare a mâinilor cu produse biocide avizate / autorizate la intrarea în spațiul destinat evenimentului pentru toți participanții;
4. Organizatorul va plasa la loc vizibil în toate spațiile folosite de competitori anunțuri scrise/postere informative privind regulile de igienă a mâinilor și igiena respiratorie, practicarea responsabilității sociale prin distanțarea socială și monitorizarea propriei stări de sănătate;
5. La locul organizării evenimentului sportiv, personalul medical efectuează termometrizarea digitală a persoanelor implicate în desfășurarea competiției (sportivi, arbitri, antrenori, voluntari etc). În cazul înregistrării unei temperaturi peste 37,3°C, aceasta se raportează către coordonatorul evenimentului în vederea izolării cazului suspect, cu anunțarea imediată a Direcției de Sănătate Publică și a celorlalte autorități competente;
6. Asigurarea dezinfecției periodice a elementelor folosite de mai multe persoane (de ex. mânerele ușilor, recepția, podelele etc.) cu substanțe biocide avizate / autorizate în acest scop;
7. Organizatorul va asigura amplasarea în grupurile sanitare a dispenserelor cu săpun, a dispenserelor cu soluții dezinfectante, precum și a prosoapelor igienice de unică folosință (din hârtie). De asemnea va asigura dezinfecția periodică a grupurilor sanitare cu produse biocide avizate / autorizate.
B. La Race office
1. Numerele și pachetele de start se preiau de către fiecare concurent sau un reprezentant al acestuia, doar pe baza unui act de identitate, cu mentiunea că fiecare concurent trebuie să treacă personal prin triajul epidemiologic! Pentru copii se preiau de către unul dintre părinți.
2. Accesul în Race office va fi restricționat la maxim 3 persoane (în afara staff-ului) în același timp. Așteptarea va fi organizată în așa fel încât să poată fi respectată distanța de 2 m între participanți.
3. În orașul Pucioasa, inclusiv în aer liber, purtarea maștii de protecție este obligatorie!
4. Race office-ul va fi aerisit în permanență.
5. Persoanele din staff vor purta tot timpul mască la Race office.
C. În timpul evenimentului
1. Va fi delimitată o zonă de eveniment în interiorul căreia se aplică regulile prezentate mai jos. Accesul în zona de eveniment se face printr-un singur punct.
2. Se interzice accesul spectatorilor în zona delimitată pentru eveniment. Accesul în zona respectivă va fi permis doar sportivilor, staff-ului acestora și persoanelor din organizare.
3. Fiecare echipă poate avea în zona de eveniment un staff format din maxim maxim 5 persoane. Fiecare minor poate fi însoțit de către un singur părinte. Înregistrarea acestora se va face anterior evenimentului printr-un e-mail la adresa contact@alpinechallenge.ro.
4. Toți participanții (sportivi, antrenori, staff, arbitrii, organizatori, voluntari, reprezentanți ai presei etc.) vor fi supuși zilnic unui triaj epidemiologic constând în completarea unui chestionar și termoscanare pentru a facilita o eventuală anchetă epidemiologică. Acest lucru se va face la punctul de triaj aflat la intrarea în zona evenimentului și fiecare participant va primi o brățară colorată pentru ziua respectivă. Accesul participanților în zonă este interzis fără trecerea pe la punctul de triaj.
5. Toți participanții vor purta mască atâta timp cât se află în zona delimitată pentru eveniment, inclusiv sportivii pe grila de start.
6. Aranjarea pe grila de start se va face respectând distața de 2m între concurenți.
7. Organizatorul va asigura pe traseu apă și alte produse energizante respectând reguli stricte de igienă sanitară.
8. Organizatorul va asigura fiecărui sportiv un set individual de protecție care cuprinde mască și gel dezinfectant;
9. Organizatorul va asigura în zona evenimentului pubele speciale cu capac și inscripție specifică pentru materialele de protecție sanitară.
10. Organizatorul se va asigura că pentru toți participanții sunt create condițiile pentru a putea respecta distanța fizică de 2 metri.
D. Proceduri în eventualitatea depistării unui caz suspect de COVID-19
Organizatorul va asigura un spațiu de izolare pentru cel puțin o persoană cu simptomatologie COVID-19, care să fie bine ventilat, să nu comunice cu alte incinte sau spații definite; utilitatea este aceea de a izola de persoanele prezente la competiție, orice persoană care prezintă simptome până la un consult de specialitate/testare/evacuare. Se anunță imediat eventualul caz suspect către personalul medical aflat la locul competiției și se informează obligatoriu Direcția de Sănătate Publică locală si serviciul de urgențe 112. Această încăpere este folosită doar pentru o astfel de situație.
E. Recomandări pentru participanți
1. Înscrierea și plata cotizației de înscriere se va face doar online.
2. Toți participanții (sportivi, voluntari, oficiali, etc) trebuie să-și monitorizeze starea de sănătate și să respecte cu strictețe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19, cum ar fi igiena mâinilor, distanțarea fizică, evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii, respectarea igienei respiratorii și respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă există simptome specifice bolii.
3. Transportul participanților spre și dinspre zona de desfășurare a evenimentului (Pucioasa, Dâmbovița) este recomandat să se facă folosind mașina personală. Dacă se folosesc autobuze/microbuze se vor respecta reglementările Ordinului ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor și al ministrului sănătății nr. 984/829/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă (Anexa 2, MĂSURI ȘI REGULI care se impun a fi implementate în domeniul transportului rutier de persoane, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19);
4. Este recomandat ca participanții să ajungă la momente diferite la locul de desfășurare a competiției, pentru a evita aglomerarea de persoane în anumite puncte.
5. În cazul în care participanții la competiție stau mai multe zile cazarea lor se va face respectând Ordinul ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătății nr. 1731/832/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul economiei, pe durata stării de alertă (Anexa nr. 3, RECOMANDĂRI privind funcționarea structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare).
6. În timpul derulării și după derularea evenimentului:
– participanții trebuie să păstreze distanța fizică de minim 2 m între persoane sau cel puțin 7 mp pentru o persoană pentru a limita posibilitatea răspândirii Sars-COV-2;
– participanții trebuie să respecte regulile de igienă (ex. folosirea unei batiste de unică folosință, în caz de tuse sau strănut, evitarea schimbului de echipament sportiv, săpun, sticle cu apă și alte articole personale între competitori, evitarea contactului fizic – strângeri de mână, îmbrățișări la sfârșitul evenimentului).